Partajul împarte bunurile comune, între foști soți sau moștenitori. Se poate face amiabil, la notar, sau judiciar, în instanță. Îți explic procedura, criteriile și actele necesare.
Partajul înseamnă ieșirea din starea de proprietate comună: bunurile deținute împreună se împart, iar fiecare rămâne cu ce i se cuvine, exclusiv. Se aplică în două situații mari, cu reguli diferite, iar confuzia dintre ele produce cele mai multe surprize.
În ambele cazuri pornești de la o cotă, nu de la un bun anume. Cota e o fracțiune din tot patrimoniul comun. Doi coproprietari cu câte o jumătate nu înseamnă că unul ia apartamentul și celălalt mașina, ci că fiecare deține jumătate din fiecare bun, până la partaj.
Art. 357 alin. (2) Cod civil, Lichidarea comunității
Se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Prezumția de contribuție egală e punctul de plecare, nu o regulă fixă. Poate fi răsturnată cu probe: venituri semnificativ diferite, bani proveniți dintr-o moștenire sau o donație personală, aportul unuia la construcție sau la renovare. În practică, aici se dă lupta, pentru că o cotă de 70/30 în loc de 50/50 schimbă complet rezultatul.
Important: munca în gospodărie și creșterea copiilor se iau în calcul ca formă de contribuție. Nu contează doar cine a adus bani. Am detaliat situația soției în articolul despre drepturile la partaj, iar partajul între soți are propriul ghid.
Art. 676 Cod civil, Regulile privitoare la modul de împărțire
(1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.
(2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, și distribuirea prețului.
Ordinea contează. Instanța încearcă întâi împărțirea în natură. Un apartament cu două camere nu se taie în două, deci se merge pe una dintre celelalte două variante:
Dacă toți sunt de acord, partajul se face la notar, prin act autentic. E mai rapid și mai ieftin. Dacă lipsește acordul măcar al unuia, se merge în instanță, la judecătorie sau tribunal, în funcție de valoare.
Partajul succesoral se poate cere odată cu dezbaterea succesiunii sau separat, mai târziu. Nu se prescrie: poți cere ieșirea din indiviziune oricând, chiar și după mulți ani.
Întrebarea apare la fiecare dosar, iar răspunsul are două straturi.
Taxa judiciară de timbru se plătește la introducerea cererii, de cel care o formulează. Potrivit OUG 80/2013, cererea de partaj propriu-zis se taxează cu 3% din valoarea masei partajabile, iar celelalte capete de cerere se taxează separat. Estimarea o poți face cu calculatorul de taxă de partaj.
Cheltuielile de judecată, la final, se suportă de regulă de toți coproprietarii, proporțional cu cota fiecăruia, pentru că partajul folosește tuturor. E o diferență importantă față de procesele obișnuite, unde plătește cel care pierde. Excepție fac cheltuielile generate de atitudinea nejustificată a unei părți, care pot cădea în sarcina ei.
La notar, cu acordul tuturor, se rezolvă în câteva săptămâni. În instanță, durata depinde de numărul de bunuri, de expertizele necesare pentru evaluare și pentru propunerile de lotizare, de numărul de părți și de căile de atac. Un partaj cu un singur imobil și două părți e mult mai scurt decât unul cu terenuri în mai multe localități și cinci moștenitori.
Expertiza e, de obicei, elementul care cântărește cel mai mult în calendar și în cost, pentru că de ea depinde valoarea bunurilor și, implicit, sulta.
Da, la notar, dacă toți coproprietarii sunt de acord asupra bunurilor, a cotelor și a modului de împărțire.
Taxa de timbru o avansează cel care introduce cererea, iar la final cheltuielile se împart, de regulă, proporțional cu cota fiecăruia.
Nu. Ieșirea din indiviziune se poate cere oricând, indiferent de cât timp a trecut.
Se poate cere atribuirea bunului cu plata unei sulte sau, dacă nici asta nu e posibilă, vânzarea la licitație. Refuzul unuia nu blochează definitiv partajul.
Da, regularizarea datoriilor face parte din lichidare, atât la soți, cât și în materie succesorală.
Nu, ca regulă. Bunurile dobândite prin moștenire sau donație sunt proprii, nu comune, dacă nu s-a prevăzut altfel.
Datoria comună se regularizează în cadrul partajului, dar acordul băncii rămâne necesar pentru orice modificare a contractului de credit.
Te ajut să obții o împărțire corectă, pe cale amiabilă sau în instanță, în funcție de situație.
Cere o consultanță →