Dreptul de a avea legături personale cu copilul tău nu este un favor pe care ți-l face celălalt părinte, ci un drept protejat de lege. Dacă ți-l încalcă, ai mijloace concrete, civile și chiar penale, să îl aperi.
Este una dintre cele mai dureroase situații după o separare: celălalt părinte refuză să îți mai dea copilul, schimbă programul după bunul plac sau găsește mereu un motiv să te țină departe. Vestea importantă este că nu ești neputincios. Legea îți recunoaște dreptul la legături personale cu copilul, iar acest drept poate fi pus în aplicare, la nevoie chiar cu forța legii.
Important: nu-ți face singur dreptate (nu lua copilul cu forța, nu escalada conflictul). Documentează fiecare încălcare și acționează legal. Faptele tale necontrolate pot fi folosite împotriva ta.
Dacă există deja o hotărâre judecătorească (de divorț sau separată) care stabilește programul tău de legături personale cu copilul, acel program este obligatoriu. Celălalt părinte nu îl poate modifica unilateral și nu te poate împiedica să îți vezi copilul în condițiile stabilite. Nerespectarea hotărârii nu este o simplă neînțelegere, ci o încălcare a unui drept.
Atunci când programul stabilit de instanță nu este respectat, ai mai multe pârghii, care pot fi folosite și împreună:
Mulți părinți nu știu acest lucru: potrivit Codului penal, împiedicarea repetată, fără drept, a unuia dintre părinți de a avea legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de instanță, constituie infracțiune. La fel, reținerea copilului de către un părinte fără acordul celuilalt. Aceasta înseamnă că, dincolo de mijloacele civile, se poate depune și plângere penală, ceea ce schimbă complet greutatea situației.
Dacă nu există încă o hotărâre care să îți reglementeze legăturile cu copilul, primul pas este să ceri instanței stabilirea unui program de legături personale. În situațiile urgente, acesta se poate obține rapid, prin ordonanță președințială, până la soluționarea pe fond. Odată ce ai o hotărâre, ai și instrumentele de mai sus pentru a o pune în aplicare.
Probele sunt esențiale. Notează datele și orele la care ți-a fost refuzat copilul, păstrează mesajele și conversațiile, folosește martori (de exemplu, persoana care te însoțește la preluare) și, acolo unde e cazul, procesele-verbale întocmite de executor. Un istoric clar al încălcărilor cântărește decisiv, atât în executare, cât și într-o eventuală plângere penală sau cerere de schimbare a custodiei.
Uneori, în spatele refuzului repetat se află o problemă mai gravă: copilul este influențat să te respingă. Despre semnele și soluțiile în aceste cazuri poți citi pe larg despre alienarea parentală. Instanța ia în serios aceste situații, fiindcă afectează direct interesul copilului.
Te asist de la documentarea încălcărilor și notificarea celuilalt părinte, până la executarea silită, ordonanța președințială și, dacă e cazul, plângerea penală. Acolo unde refuzul devine sistematic, putem cere chiar reevaluarea custodiei. Vezi pe larg despre custodia copilului și aria de dreptul familiei.
Nu. Nu-ți face singur dreptate. Folosește executarea silită prin executor și celelalte mijloace legale. Altfel, riști să fii tu cel acuzat.
Pui hotărârea în executare, ceri penalități pe zi de întârziere și, dacă împiedicarea e repetată, poți depune plângere penală. Aceste mijloace se pot folosi împreună.
Se cere instanței stabilirea programului de legături personale, iar pentru urgență se poate obține rapid, prin ordonanță președințială.
Poate fi un argument important. Un părinte care, sistematic, împiedică relația copilului cu celălalt părinte acționează împotriva interesului copilului, iar instanța poate ține cont de asta.
Spune-mi situația ta și stabilim cei mai rapizi și siguri pași legali pentru a-ți recăpăta legătura cu copilul.
Cere o consultanță →